close popup

Aveți întrebări? Vom fi bucuroși să le răspundem prin canalele de comunicare convenabile pentru Dvs. Scrieți-ne și juriștii noștri vă vor consulta.

Scrisoare de la ANC privind completarea dosarului

În această perioadă sunt emise ordine pentru dosarele depuse în 2020 – anul în care s-au depus aproximativ 130.000 de dosare pentru redobândirea cetățeniei române. Foarte multe dintre aceste dosare aparțin cetățenilor ruși și ucraineni, iar problema constă în faptul că, peste 90% din aceste dosare, conțin acte falsificate. În acest articol dorim să explicăm în ce constă problema și care sunt urmările depunerii dosarelor cu acte falsificate, faptul care a dus la verificări drastice de la care au de suferit majoritatea persoanelor, necătând la faptul că toate actele depuse sunt în regulă.

Așadar, dosarele cu acte falsificate au fost depuse și acceptate de Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie (ANC) la București, însă, în procesul verificării dosarelor, comisia pentru cetățenie a depistat anumite probleme cu veridicitatea actelor depuse, prin urmare, au fost transmise scrisori cu cerința completării dosarului pentru a valida aceste acte. Este vorba despre falsificarea datelor despre nașterea, numele/familie sau alte date ale strămoșilor după care se redobândește cetățenia din dosarul depus. În scrisorile cu completarea dosarului transmise de ANC, se solicită apostilarea tuturor actelor din dosar pentru a valida legalitatea acestora. Dacă înainte se vizau doar cetățenii ruși și ucraineni, acum sunt vizați și moldovenii care au acte în altă limbă decât româna.

Astfel, dacă ați primit scrisoarea de la ANC cu cerința de a completa dosarul, veți fi nevoit să apostilați (adică legalizați) toate actele din dosarul depus.

Care este motivul pentru care se solicită completarea dosarului?

Scrisorile de la ANC cu cerința de a completa dosarul vin din motivul că au apărut suspiciuni față de autenticitatea documentelor depuse. Problema a apărut din cauza interesului sporit față de obținerea cetățeniei române de către cetățeni din CSI și Rusia care, de fapt, nu au  temei de a obține cetățenia. Fiindcă există o cerere sporită pe piață, au apărut și multe companii care ”se ocupă” de aceste cazuri, mai simplu spus – falsifică actele pentru persoanele care nu au rădăcini. Prin urmare, intermediarii falsifică documentele ce atestă existența rădăcinilor sub forma unui certificat de naștere/extras dintr-un certificat de naștere sau un certificat de deces, unde este scris că unul dintre părinți/bunici/străbunici s-a născut înainte de 28 iunie 1940 pe teritoriul României. 

Verificarea actelor din arhivele moldovenești se face rapid, însă solicitările în Ucraina sau Rusia necesită mult mai mult timp și resurse, astfel cel mai des sunt contrafăcute anume aceste documente. După ce au fost pregătite actele contrafăcute, se pregătesc traducerile și se depune dosarul la București, actele sunt acceptate și, din păcate, mulți consideră că în cazul în care s-au depus documentele și a fost eliberat numărul dosarului, automat se va primi și cetățenia. Escrocii iau sume de bani de la clienți (și sunt sume foarte mari la mijloc), iar din motivul că analiza unui dosar ia mult timp, aceste companii fantomă dispar înainte de a veni scrisoarea, astfel persoanele nu-și dau seama imediat că a avut loc o înșelătorie. Din momentul în care numărul de dosare depuse de cetățeni ruși și ucraineni a crescut, verificarea actelor străine necesită multe resurse, precum traducători, perioadele lungi de așteptare răspunsurilor din arhive ș.a.m.d. Astfel, aceste dosare cu acte străine trezesc suspiciuni și pentru a face o verificare adăugătoare, se solicită apostila pentru toate actele din dosar, chiar dacă suspiciunea este trezită de un singur document.

După trimiterea unei cereri de validare a autenticității documentelor și primirea unui răspuns din arhivele Moldovei și Ucrainei, aceasta este verificată cu originalele din dosar, iar în cazul în care acesta nu este confirmată de către arhiva sau registru, ele devin probe și motiv de deschidere a unui dosar penal pentru falsificarea actelor pentru obținerea cetățeniei române.

Astfel, pe lângă faptul că se pierd sume enorme investite în actele falsificate, există șansa de a primi și un dosar penal pentru falsificarea actelor.

În ce constă problema acestor scrisori?

Așadar, din motivul că s-au depus un număr mare de dosare ale cetățenilor ruși și ucraineni cu acte falsificate, toate actele străine acum sunt puse la îndoială și supuse unor verificări în plus, foarte stricte. Problema constă în faptul că din cauza acestor falsificări în masă, au de suferit persoanele cu actele în regulă. Din cauza controalelor veți fi nevoit să apostilați toate actele într-un termen foarte scurt, în caz contrat o să primiți refuz la cetățenie. 

Este necesar de subliniat că apostilarea și validarea actelor este posibilă doar pentru persoanele ce au depus în dosar documentele autentice. Sunt cazuri când sunt falsificate actele chiar și pentru persoane care au temei de a obține cetățenia și au nevoie doar de unele schimbări de nume în acte, ridicarea arhivelor și modificările efectuate pe căi legale sunt procese birocratice ce ocupă mult timp și este mult mai ușor de a face ”corectarea” pe original.

Dar în ce constă, de fapt, problema cu aceste scrisori de la ANC pentru persoanele care au temei de obținerea cetățeniei și actele în regulă? ANC solicită prin scrisori completarea dosarului cu apostilarea actelor din dosar și anume documentele cu apostilă în original și traducerea în limba română, precum și apostila pe traducere, iar pentru completarea dosarului se oferă termenul de 4 luni. Să facem un calcul simplu: scrisoarea ajunge la destinatar în decurs de 1 lună. Aveți nevoie să apostilați actele eliberate în afara țării, astfel trebuie să vă deplasați, să spunem, în Rusia, pentru a primi apostila pe un oarecare act. Dar pentru că nu puteți apostila un act de tip sovietic, trebuie să primiți un act de tip nou, pe care să solicitați apostila. Pe lângă aceasta mai aveți nevoie de traducerea și legalizarea actului, ceea ce adaugă în timp. O problemă majoră este și pandemia care complică deplasarea peste hotare. Întreg proces este costisitor și durează mult, iar dacă nu reușiți să vă încadrați în timp, primiți automat refuz la cetățenie. Anume acest termen atât de restrâns prezintă un stres enorm, după o perioadă de așteptare lungă și toate etapele parcurse pentru redobândirea cetățeniei, să existe posibilitatea unui refuz neîntemeiat este, puțin spus, neplăcut.

Cum de soluționat problema?

Dacă ați primit scrisoarea cu solicitarea completării dosarului, important este să reacționați imediat, dat fiind faptul că scrisoarea în sine ajunge greu, se reduce din timpul alocat soluționării problemei. Deplasări peste hotare, eliberarea certificatelor de tip nou, aplicarea apostilelor, legalizări și traduceri, toate durează în timp, dacă de luat în considerație și procesul birocratic, complicațiile care pot apărea pe parcurs și întinde procesul în timp, precum și cheltuielile financiare serioase (deplasare, bilete, hotel, teste), cel mai rezonabil este să vă adresați la o companie specializată pentru a obține toate documentele într-un termen scurt. Pe lângă faptul că economisiți resursele de timp și financiare, primiți toate actele cât se poate de rapid. Noi putem strânge tot pachetul de acte, completa dosarul cu acte necesare și obține apostila pe orice document, în orice țară, într-un termen maximal scurt. Avem parteneriate de lungă durată și prin intermediul companiei emigrare.md obțineți apostila, traducerile și legalizarile în decurs de o săptămână, precum și toate actele necesare. După cum am menționat mai sus, dacă nu reușiți să vă încadrați în termenul limită, o să primiți refuz la cetățenie, aici apare întrebarea dacă s-a meritat toată așteptarea și drumul lung parcurs până aici, pentru a primi refuz și de a începe procesul din nou?

14 ani pe piață a companiei noastre ne-au pregătit bine pentru soluționarea problemelor de orice tip, ce țin de obținerea cetățeniei române. Pentru noi nu există probleme fără soluții, iar ceea ce ne diferențiază de celelalte companii, este procesul transparent de lucru, o echipă mare de specialiști și 3 sedii în lume, încheiem un contract oficial și lucrăm în baza de procură. Deja avem un număr sporit de clienți ce au de suferit în urma acestei probleme și a companiilor de neîncredere. ANC solicită în număr mare apostilele, iar noi avem experiență în oferirea serviciului de apostilarea actelor pentru completarea dosarului, astfel vă îndemnăm să nu vă stresați, ne vom ocupa noi de dosarul vostru, veți obține rapid apostilele necesare și veți reuși să completați dosarul în timp.

icon-viber icon-whatsapp icon-telegram icon-phone icon-mail
close popup